• Lucrarea este inspirata de legenda Ielelor, spirite ale aerului. Se spune că locuiesc în văzduh și prin păduri, au puteri magice și pot zbura. Pot fi intâlnite noaptea prin locuri puțin umblate, cântă foarte frumos și dansează ademenindu-i pe muritori.  
  • Paparudele

    500 lei
    Lucrarea este inspirata de obiceiul romanesc al paparudelor. Fete tinere din sat, împodobite cu frunze și purtând cununi pe cap, dansează și fac incantații într-un ritual de aducere a ploii . Tehnica: culori acrilice pe hârtie Dimensiuni 50 cm X 50 cm Ramă neagră cu sticlă
  • Cei trei crai ai noptii Legenda romaneasca spune că  sunt trei crai, trei frați, care stăpînesc timpul nopții. Ei au puterea să  lungească timpul ei sau să îl scurteze, după plac. Murgilă, Miază-Noapte si Zorilă sunt cei trei crai. Alearga unul în urma celuilalt, dar nu se întâlnesc niciodată și nici nu se opresc din drum.
  • Mi-am dorit să reprezint cele patru anotimpuri în această lucrare. Am vrut ca anotimpurile mele să poarte podoabe de cap din portul popular românesc. Primăvara poartă o "murună" după portul popular din Cizer, judetul Sălaj. Vara poartă o podoabă de mireasă  din satul Mândra din Făgăraș. Toamna poartă o podoabă de de mireasă din judetul Arad, iar Iarna, dupa portul tradițional de nuntă din Satu Mare.
  • Fata pădurii este un mit care apare în multe locuri în România. Oamenii spun că o întîlnesc unii călători, la ceas de noapte, în pădure. Este frumoasă și te poate face să îți pierzi mințile, să o urmezi. Unii oameni s-au întors după multă vreme acasă, povestind că au fost ținuți captivi de Fata Pădurii. Lucrarea nu este disponibilă.
  • Legenda spune că Sorbul, fiinta mitologică, trăiește în mări și în lacuri. Când soarbe apele lacurilor, ridică în ceruri şi broaştele, pe care le aduce apoi la pământ, odată cu ploaia. Lumea spune că arată ca un peşte uriaş, dar de fapt, nimeni nu l-a văzut vreodată bine. În Evul Mediu, ruşii şi românii de la gurile Dunării le povesteau genovezilor că Sorbul stă ascuns adesea într-un vârtej alb de ape şi că din el trage pe fundul mării păsări, corăbii . Când e secetă mare în Dobrogea se spune că Sorbul  a ieşit pe mal şi a sorbit apele râurilor şi ale lacurilor, pentru a-i pedepsi pe muritori pentru diverse vini. Uneori, este învăluit într-o ceaţă neagră şi deasă şi îşi aşteaptă prada…
  • Legenda Fata Pădurii este una dintre preferatele mele și de aceea am facut mai multe versiuni. Aici ea este însoțită de două brehne. Brehnele sunt ființe de legendă, care apar la fel ca ea in pădure, la ceas de noapte. Sunt ființe ciudate care îmbină părți din animale diferite.
  • Zâna apare ca o ființă cu puteri magice în legendele românesti. Eu o văd ca fiind un personaj dual. Uneori poate fi bună și blândă, alteori poate fi rea și răzbunătoare cu cei care i se împotrivesc sau cu cei care încalcă o regulă impusă de ea. Detalii tehnice: culori acrilice pe hartie. Dimensiuni: 50cm X 70cm
  • Legenda Peșterii călugăriței se întâlnește în mai multe locuri din țară. Se spune că o călugăriță a trăit într-o peșteră de pe un munte . Într-o zi ea a găsit un pui de balaur în pădure și l-a crescut în peștera ei. După mai multă vreme, atunci când a crescut, balaurul a mâncat-o pe călugăriță. Este asemănător mitului șarpelui crescut la sân.
  • Lucrarea face parte dintr-o mică serie cu heruvimi inspirată din iconografia creștină. Heruvimii sunt prezenți în multe picturi bisericești ortodoxe . Sunt foarte intelepti,chiar atoatestiutori. Heruvimii  sunt a doua ceată din ierarhia îngerească, după serafimi, stând înaintea lui Dumnezeu. Numele de 'heruvim' înseamnă înţelegere deplină" sau "împărtășirea înţelepciunii" în ebraică, ei sunt luminați şi astfel, prin heruvimi, înţelepciunea este transmisă şi altora. Dimensiuni : 30 cm X 40 cm Tehnica: acrilice pe hârtie
  • Dimensiuni :70 cm X100 cm Tehnică : culori acrilice pe hârtie Lucrare înrămată cu ramă de culoare verde și sticlă.
  • Primăvara

    450 lei
    Primăvara înseamnă verde, înseamnă prospețime, sentimentul unui nou început. Înseamnă renaștere , zumzet de viață și energie. Lucrarea mea este o reinterpretare a acestei teme. Primăvara mea poartă pe cap o podoabă inspirată din portul tradițional românesc, podoabă purtată de fetele din zona Sălaj. Detalii tehnice: Dimensiuni 40 X 60 cm Culori acrilice pe pânză Marginile lucrării sunt finisate și pictate, are agățătoare, poate fi montată imediat pe perete

Go to Top